DE LA PĂȘUNEA EVALUATĂ LA PĂȘUNEA PERFORMANTĂ
Episodul 6 — Ieșirea din parcelă este la fel de importantă ca intrarea
Am discutat în episodul anterior despre masa de substanță uscată, densitatea covorului vegetal și importanța momentului intrării animalelor pe parcelă.
Acum vreau să discutăm despre ceea ce rămâne după ce vacile pleacă.
Pentru că aici se decide, în mare măsură, cum va arăta următoarea rotație.
Mulți fermieri urmăresc câtă iarbă consumă animalele. Mai puțini se întreabă dacă au lăsat suficientă vegetație pentru ca plantele să se refacă.
Și totuși, o pășune nu trebuie doar recoltată. Trebuie să poată produce din nou.
1. Ce este reziduul de pășunat?
Reziduul reprezintă masa vegetală rămasă după ce animalele au părăsit parcela.
Dar nu trebuie să-l privim doar ca pe o cantitate de iarbă neconsumată.
El reprezintă și o parte importantă din capacitatea plantei de a continua să funcționeze.
Frunzele rămase contribuie la fotosinteză.
Baza plantelor și structurile de creștere trebuie protejate.
Rezervele de carbohidrați din organele plantei susțin regenerarea, mai ales în perioadele în care suprafața foliară este redusă.
Dacă recoltăm prea sever și prea frecvent, planta va avea nevoie de mai mult timp pentru refacere.
Iar dacă repetăm această practică, consecințele se pot acumula.
2. Ce se întâmplă când pășunăm prea jos?
Să ne imaginăm o parcelă în care vacile rămân până când aproape nu mai au ce consuma cum, din păcate, se întâmplă în multe cazuri.
La prima vedere, fermierul poate fi mulțumit.
„Am valorificat aproape toată iarba!”
Dar ce s-a întâmplat cu plantele?
În funcție de specie și de intensitatea pășunatului, putem avea:
- reducerea suprafeței foliare active;
- diminuarea capacității de fotosinteză;
- utilizarea rezervelor de carbohidrați pentru regenerare;
- afectarea punctelor de creștere;
- încetinirea refacerii vegetației;
- vulnerabilitate mai mare la secetă și alte forme de stres.
Mai mult, dacă plantele sunt pășunate repetat înainte să-și refacă suficient suprafața foliară și rezervele, putem favoriza dispariția treptată a speciilor mai sensibile.
În timp, compoziția floristică se poate modifica.
Și nu întotdeauna în direcția dorită.
3. Punctul de creștere: un detaliu pe care nu trebuie să-l ignorăm
La graminee, poziția meristemului apical este importantă pentru modul în care planta suportă pășunatul.
În fazele vegetative, punctele de creștere ale multor graminee sunt situate aproape de baza plantei, ceea ce le permite să suporte o anumită intensitate a defolierii.
Dar când planta trece în faza de alungire a tulpinii, meristemul apical se ridică.
În această situație, pășunatul sau cositul prea jos poate îndepărta punctul de creștere și poate afecta dezvoltarea ulterioară a tulpinii respective.
Leguminoasele au o arhitectură diferită și o capacitate de regenerare care trebuie interpretată separat.
De aceea, nu putem stabili un singur nivel de recoltare pentru toate speciile dintr-o pajiște.
Trebuie să știm ce plante avem și în ce stadiu se află.
4. Dar nici prea mult furaj lăsat nu înseamnă management bun
Trebuie, însă, să nu cădem în cealaltă extremă.
Dacă lăsăm permanent prea multă vegetație neconsumată, pot apărea alte probleme:
- acumularea de material vegetal îmbătrânit;
- creșterea proporției de tulpini;
- reducerea calității furajului disponibil la următoarea rotație;
- apariția zonelor refuzate;
- utilizarea ineficientă a suprafeței.
Prin urmare, nu urmărim nici pășunatul foarte sever, nici lăsarea unei cantități exagerate de vegetație.
Urmărim un echilibru între recoltarea furajului și capacitatea plantei de regenerare.
O parcelă bine pășunată nu este o parcelă rasă. Este o parcelă recoltată corect.
5. Cum măsurăm ce am lăsat în urmă?
Aici revenim la indicatorii tehnici din episodul anterior.
Putem măsura masa de substanță uscată înainte și după pășunat, folosind aceeași metodă de evaluare.
De exemplu:
- înainte de intrarea animalelor: 3.000 kg SU/ha;
- după ieșirea animalelor: 1.800 kg SU/ha.
Diferența este de 1.200 kg SU/ha.
Aceasta reprezintă reducerea masei vegetale în picioare, nu cantitatea ingerată efectiv de animale.
Trebuie să ținem cont de călcare, pierderi, furaj desprins și alte diferențe dintre măsurătorile succesive.
Dar comparația ne oferă informații importante despre intensitatea recoltării.
Putem urmări în același timp:
- înălțimea reziduului;
- densitatea covorului vegetal;
- proporția de frunze rămase;
- uniformitatea pășunatului;
- starea plantelor după plecarea animalelor.
Iar dacă repetăm aceste măsurători de la o rotație la alta, începem să înțelegem mult mai bine comportamentul pășunii.
Nu mai lucrăm doar pe impresii.
Lucrăm cu observații și date.
6. Reziduul de astăzi este potențialul de mâine
Aș vrea să rețineți această idee.
Când scoatem animalele dintr-o parcelă, nu trebuie să ne întrebăm doar cât furaj am recoltat.
Trebuie să ne întrebăm și în ce condiții am lăsat plantele pentru următoarea perioadă de refacere.
O plantă care păstrează suficient aparat foliar activ, are structurile de creștere protejate și beneficiază de condiții favorabile de regenerare are șanse mai bune să revină într-un timp potrivit.
Dar refacerea nu depinde doar de reziduu.
Contează și:
- umiditatea solului;
- temperatura;
- fertilitatea;
- speciile prezente;
- intensitatea pășunatului anterior;
- durata perioadei de repaus.
De aceea, reziduul trebuie evaluat împreună cu starea generală a pășunii.
Concluzia mea
Fermierul care urmărește doar cât consumă vacile vede o singură parte a sistemului.
Fermierul care urmărește și ce rămâne după pășunat începe să înțeleagă cum funcționează regenerarea pășunii.
Nu vrem să obținem maximum de furaj consumat astăzi cu prețul pierderii capacității de producție de mâine.
Vrem să recoltăm eficient, să protejăm plantele și să menținem pășunea productivă pe termen lung.
Nu confundați valorificarea furajului cu epuizarea plantei.
O pășune performantă trebuie să hrănească vaca astăzi și să fie capabilă să o hrănească și la următoarea rotație.
În episodul 7 “Timpul de odihnă nu este timp pierdut” vom discuta despre perioada de refacere a plantelor, ritmul de creștere și de ce stabilirea rotației după un număr fix de zile poate fi una dintre cele mai mari greșeli în managementul pășunilor.
Cosmin Daniel Ion
